Spiritualitate Stil de viață

Mă simt neputincioasă!

Privirea ei pierdută îmi arăta că există ceva ce o apasă tare de tot… Ofta și nu-și găsea cuvintele să descrie, nici măcar pentru ea însăși, ce se întâmplă în viața ei. Cu atât mai mult să îmi spună mie în cadrul ședinței noastre. Cu cana de ceai în palme, Mădălina stătea afundată în canapea, o canapea care parcă îi oferea suportul mult dorit și de care nu avea parte în viața ei. 

– S-au adunat prea multe. A articulat dintr-o dată femeia ușor încruntată. 

Îmi dădeam seama că lupta ei interioară era între starea eului de părinte normativ cu copilul supus. 

-Este frustrant! Aproape că urlă în ședința noastră virtuală. Este al naibii de frustrant să treacă anii și să simt că nu realizez nimic! Este greu, Ana, când nu te tragi dintr-o familie bogată, când nu ai avut parte de suport la început de drum, când ai bâjbâit prin viață să găsești modele OK de urmat, să faci ce este bine și să nu cazi capcană ispitelor de pe toate drumurile. Ce să fac, să m-apuc de videochat să pot să-mi cresc copiii? Salariul de agent de vânzări abia mi-ajunge de la o lună la alta. Am încercat o perioadă să îmi mențin două joburi, însă și copiii ăștia au nevoie de mine. Nu vreau să fie ca mine atunci când eram mică, tot ce-mi amintesc este că eram mereu singură acasă. Nu mă verifica nimeni la teme, nu venea nimeni la ședințe. Nu îmi făcea nimeni pampoane și nimeni nu mă-ntreba dacă am mâncat de dimineață. 

Da, poate că am mai puțini bani, însă copiii mei mă au alături mereu. Măcar atât să fac și eu bine…

Presiunea la care se supunea singură Mădă era mai mult decât vizibilă. Deja umerii ei erau foarte lăsați și abia respira. Lacrimile i se înnodau în gât și știam că trebuie să fie ceva mai mult de atât. Da, poate era și oboseala acumulată, poate și presiunea socială la care suntem supuse zi de zi, însă lupta ei cu ea însăși avea să o distrugă dacă nu făcea ceva rapid în sensul ăsta. 

Iar eu eram acolo pentru ea.

Mi-a povestit apoi cât de rușine îi este pentru faptul că nu a reușit să obțină mai mult de la viață, la peste 10 ani de la terminarea liceului, câtă frustrare simte că nu reușește să economisească și cât de aiurea i se pare totul în ultima vreme. Parcă nimic nu mai avea sens.

După ce și-a luat timpul necesar să își ventileze stările și gândurile, i-am propus o meditație ghidată menită să o facă să se simtă în siguranță și să se centreze. Îi vedeam și simțeam toată acea agitație interioară cum plutea în jurul ei, acea anxietate generată de faptul că avea tendința să trăiască în trecut sau în viitor, pentru că prezentul era prea dureros de acceptat pentru ea, iar pentru copilul nostru interior, prezentul este total neatractiv. 

Avea nevoie să își conștientizeze poziția de viață: de la victimă-persecutor, la starea eului de adult puternic integrat. 

Astfel, Mădălina s-a așezat într-o postură confortabilă, cu palmele deschise în lateral. Îi puteam citi îngrijorarea pe chip și semnele de cearcăne de la grija pentru cei doi copii a căror viață era 100% responsabilitatea ei. 

Am îndrumat-o să inspire și să expire profund de 5-6 ori și i-am admirat felul în care și-a amintit să respire: din abdomen, profund și egal, până când mintea ei era din ce în ce mai calmă și clară. 

Nu am apucat să încep meditația propriu zisă pentru că, imediat ce fata a intrat în acel spațiu sacru al meditației, lacrimile au început să i se reverse pe obrajii trași. O parte din ea ar fi vrut să vorbească, să explice, să umple spațiul, să caute justificări, însă a deschis puțin ochii și, dacă m-a văzut pe mine fiind cu ochii închiși respirând calm, și-a așezat din nou capul pe canapeaua lăsată ușor și a așteptat. 

Știam despre ea că iubește Marea așa că am căutat un playlist pentru meditație în care te lăsai purtat de sunetul valurilor mării și de pian. 

– Mădălina, te invit acum să închizi ochii… Pianul din fundal îți aducea atâta liniște și pace încât și eu m-am surprins cu lacrimi în colțul ochilor. Tonul meu era din ce in ce mai jos dar totuși clar și puteam vedea cum femeia de dincolo de ecran începe să lase garda jos. 

– Pe ecranul minții noastre ne dăm voie să observăm undeva în îndepărtare, o potecă din nisip fin alb, înconjurată de verdeață și palmieri. Încet, în ritmul nostru, ne dăm voie să pășim pe acea potecă, ne imaginăm scena exact așa cum ne dorim noi: purtând o rochiță lungă vaporoasă de vară, cu nisipul care ne pătrunde printre degetele de la picioare, călcâiele care se afundă în nisipul cald… Mirosul de mare și de alge… Ne dăm voie să ne mișcăm liber, să alergăm dacă simțim să facem asta, să stăm să privim apa sau să dansăm. Orice ne trece prin minte… nu există reacții bune sau rele, ne bucurăm de moment, știind că nu este nimeni care să ne judece sau să ne critice… În sfârșit avem aceste momente doar pentru noi înșine…

Un surâs ușor a apărut pe chipul fetei, care m-a determinat și pe mine să fac la fel… Meditația își făcea efectul. Timpul parcă stătea în loc. Am tăcut o vreme…

Pentru că Mădă are o relație foarte profundă cu spiritualitatea, mi-a povestit apoi cum Ghizii ei au apărut și

i-au absorbit din întreaga ei ființă toată îngrijorarea, tristețea, frustrarea, furia și critica la care se supunea zi de zi . Mi-a spus apoi cum totul a devenit mai ușor și mai clar și cum aceștia au asigurat-o că este exact acolo unde trebuie să fie și că timpul ei nu a venit încă. Mai avea de așteptat. I s-a spus că a trecut o mare parte din Teste și lecțiile karmice pe care le-a trecut cu brio și cum aceasta a dizolvat mare parte din traumele familiei în care a ales să se nască. Toți strămoșii ei erau mândri de ea și au asigurat-o că a procedat bine de fiecare dată. A simțit toată iubirea necondiționată de care nu avusese parte în toată viața ei…

Femeia din spatele ecranului și-a frecat palmele între ele timp de câteva secunde și și le-a trecut prin păr, pe față și pe umeri. A revenit încet și simțeam, deși eram la kilometri de ea, cât de puternică era acum și stăpână pe sine, la doar 20 de minute de când urlase la începutul sesiunii cât de nedreaptă e viața 🙂 

Sesiunea noastră s-a încheiat cu decizia Mădălinei de a-și rescrie povestea vieții, a scenariului ei și decizia de a petrece mai mult timp cu ingerașii Teo și Ancuța, copiii ei. 

Știa că nu are cum să schimbe trecutul, însă avea convingerea acum că nimic nu este întâmplător și că ea va reuși să obțină tot ce și-a propus în această viață, beneficiind de tot suportul Spiritual existent. 

În plan fizic, ea citea foarte mult și muncea, avea grijă de prichindei și reușea să se țină de programul nostru de meditații săptămânale de care era foarte mândră. 

Mi-a promis că o să mai asculte seara meditațiile de pe YouTube și că își va nota ori de câte ori va avea câte un moment de insight. 

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.